Categorii



Despre mine vizionare



Vitamine vizionare



Alimentație vizionare



Ușurați-vă viața vizionare



Industria bolii, mafia medicamentelor vizionare


Misiunea mea

Mă numesc Dr.Lenkei Gabor. M-am născut în 1961. Am obținut diploma de medic cu calificativul “summa cum laude” în 1986.

Am lucrat timp de șase ani în cadrul Spitalului Universitar din Debrecen (Ungaria). Am acumulat experiență ca cercetător, mai târziu ca medic internist iar mai apoi în cadrul departamentului de ginecologie și obstetrică.

Limitele impuse de medicina oficială mi s-au părut prea rigide și înguste. Entuziasmul, voința, dorința mea neclintită de a găsi soluții noi, mai bune, m-au făcut să forțez aceste limite iar astfel am început să merg pe drumul meu. Am luat decizia corectă. Dacă rămâneam în cadrul medicinei oficiale, nu aș fi putut descoperi niciodată informațiile care stau la baza activității mele din prezent. Am înțeles când și de ce a devenit medicina rigidă și obstructivă. Am înțeles că dominația asupra educației medicale a fost preluată de un grup de interese încă de la începutul anilor 1900, fără a avea interesul ca oamenii să trăiască în sănătate deplină pe tot parcursul vieții. Am înțeles că există o forță reală care beneficiază de faptul că oamenii sunt ignoranți, cu moralul la pământ, vulnerabili și incapabili de a-și menține sănătatea la un nivel ridicat.

Atunci m-am trezit față în față cu mafia medicamentelor.

In detaliu